Hypnotic Passion VI

Mi-am intins oasele in pat. Eram singura. Afara soarele ardea ferestrele.
-Ian? Am strigat incet.

Mi-am tras picioarele spre marginea patului, aproape bagandu-mi picioarele intr-o tava cu 2 trandafiri pusi pe ea, 5 cubulete de ciocolata pe care erau intiparite literele "love" si o ceasca de cafea.
-Ok. Ian, daca asa ma vei servii cu micul dejun in fiecare dimineata, am sa mor lihnita de foame, iubire.
-Micul dejun se mananca in bucatarie, draga, nu in camera.
-Ha, asta a vrut sa sune ca o gluma? Pentru ca nu mi-a starnit deloc rasul.
-Stii ce o sa ti-l starneasca? Mi-a strigat din bucatarie, apoi in clipa urmatoare era sprijinit de usa, cu o carpa pe umar.
-Ce?
-Asta. Si a inceput sa ma gadile neincetat.
-Opreste-te. Ga-gata. Nu..Aproape ma sufocam de atata ras, intr-un final Ian rasucindu-ma si asezandu-ma in pat m-a asat sa trag o gura uriasa de aer cu ditamai ranjetul pe fata.
-Mai vrei?
-Nuuu. I-am spus.

Mi-am facut un dus si mi-am ales niste blugi albi taiati, un sutien negru cu un maieu bej si o pereche de cizme negre.
-Unde mergem azi? Am intrebat.
-Unde ai vrea?
-Nu stiu...
O durere mi-a sfasiat capul si m-am dezichilibrat probabil, pentru ca eram deja cuprinsa de bratele lui Ian.
-Hei, te simti bine?
-Nu...mi-e rau...
-Mergem la spital.
-Nu vreau.
-Ba da. Ametelile astea nu sunt bune, Rose, si nu este prima data cand iti vine rau.
Stiam ca nu mi-e bine, asa ca pana la urma am cedat si ne-am indreptat catre spital.
Mi-au facut mai multe analize amanuntite si doctorul ne-a chemat la el in birou. De fapt doar pe mine.
M-am asezat pe scaun si a inceput sa turuie gura fara el, spunand un fel de introducere ca si cum ar urma ceva rau.
-Deci, domnule doctor, pana la urma ce am?
-Suferi de o boala foarte rara si...mi-e teama ca este fatala.
-Cum?!
-Se numeste boala Worllyei. Este o boala cerebrala, care iti produce greturi, ameteli, dureri de cap, stare de voma, temperatura. In caz ca ai vomitat vei vedea ca e si cu sange. Treptat iti vei pierde de multe ori echilibrul, concentarea si vederea. Vei scade in greutate si..
-Ati spus ca este fatala...adica voi murii? L-am intrerupt.
Tacerea sa a fost un raspuns.
-Da..si-a despicat buzele intr-un cuvant simplu...mai ai aproximativ 9-10 luni, maxim un an. Nu exista tratament inca.
-Am inteles. Multumesc mult.
Am iesit val-vartej pe usa cabinetului,  sincera sa fiu am crezut ca am scos-o din balamale, asa ca m-am uitat in spate sa vad daca mai e acolo. Mi-am intors capul si doua brate mi-au incalzit corpul.
-Am auzit....mi-a soptit la ureche sa aud doar eu.
-Stiu. O sa mor, Ian.
-Hei, nu o sa mori.

Ne-am indretat spre casa. Ian m-a lasat la apartamentul meu si el a plecat cu niste treaba.
Seara a venit la mine cu un aranjament floral superb, alcatuit din trandafiri rosii, albi, roz, galbeni si chiar unul negru cu alb batand spre albastru inchis, foarte frumos, crini si multe alte flori frumoase.
-Hmm..seamana cu un ghiveci de flori. Mersi mult.
-Nu ai de ce sa imi multumesti, dragostea mea. Voi fi langa tine, orice rau s-ar abate asupra ta, sa il intampin eu si sa te scap de el.
-E frumos ce zici, l-am sarutat usor pe obraz, dar din pacate moartea nu are solutie.
-Crezi? Sunt vampir, Rosalyn. Crede-ma ca are solutie.
-Te gandesti la ce ma gandesc si eu? Nu mi-a raspuns, doar s-a uitat la mine si eu la el si tot asa.