Hypnotic Passion XVI


Dimineaţa următoare mă simţeam ca şi o străină. Eram blondă, ochii mi se schimbaseră în albastru marin şi pielea mea era brăzdată de tatuaje tribale. L-am căutat pe Malachi şi i-am dat puţin sânge de-al meu, iar el îmi dădu o foaie cu o incantaţie ce trebuia rostită de cea în cauză şi vrăjitor.
"Trup uman slăbit,
Chemând demonii trupeşti,
Însemnări păcătoase,
Marcate cu sânge pierdut.
Strămoşi morţi, ridicaţi din pământ
Vrăjitoare strigăte din plânset de cer,
Veniţi voi, demoni ai plăcerii,
Ştergeţi cu lacrimi de îngeri
Aceste semne.
Lăsaţi creatura fără de păcat,
Cum soarta i-a fost ursită,
Plânsul durerii marcat de tine,
Miriam, pleacă din ea.
Urma Azazeal pierdută-n har,
Ajungeţi a fugi din trup.
Strigam spre cer
Chemăm pământul şi focul,
Strigam la aer şi apa,
Strigăte de ajutor divin
Veniţi, lăsând acest trup zămislit
Să piară aşa cum i-a fost scris."
- Nu durează mult, nu? L-am întrebat precum o copilă fără răbdare. Îi puneam întrebări din cinci în cinci minute, în timp ce el aranja camera cu grijă pentru ritual. Era o cameră diferită şi separată de casă. De ce Ian spunea că s-ar putea să nu te găsească?
- Mereu, după un ritual puternic, sufletul meu rămâne secat de puteri şi dispar, răspunse simplu.
- M-ai pierdut...
- După vrăji, sufletul depune prea multă esenţa şi practic sunt transpus altundeva. După o perioadă, corpul reprinde viaţa şi dispun de altă viaţă. Eram absolut impresionată de ce îmi spunea.
 - Şi cu mine ce s-a întâmplat până la urmă? De ce tocmai eu sunt cea Aleasă? Am aruncat ochii pe foaie. Şi de ce numele Miriam Azazeal apare aici? Ce legătură am eu cu ea?
- Dacă nu mai pui atâtea întrebări, poate o să şi îţi răspund. Am tăcut preţ de cinci minute.
- Eşti Aleasa lui Ian. Bănuiesc că Ian ţi-a povestit despre strămoşii săi. Am dat din cap în semn că da. Bun. Atunci trebuie să ştii că mama lui, Meryam, a revenit. Surorile Kasia şi Miriam şi-au închis magia într-un medalion, pe care Meryam şi Darwin vor să pună mâna. Dar, cum ai pus tu mâna pe el, Însemnările sunt Kasia şi Miriam. Ai înţeles până aici?
- Aproximativ, am răspuns încet.
Mintea mea era ticsită de mirosul de lumânări, iar capul ameţit mi-era mai greu... Am închis ochii încet, lăsându-mă prada moliciunii.
- Rosalyn? Rose, trezeşte-te. Rose!
Pierdeam vocea lui Malachi, încet, încet.
***
M-am trezit usor, amintindu-mi câte ceva cât timp am fost leşinată. Era Meryam. Ameninţa că voi muri, ca Malachi ne va ucide pe amândoi cu acest ritual. Am deschis brusc ochii, fugind din pat, dar cineva mă bloca.
- Unde pleci?
- Nu vreau să mor, Malachi. Nu ne ucide. Nu, nu... Ea mi-a zis... Trebuie să...
- Rosalyn! Ian m-a obligat să fac asta. Vom trăi sau vom muri. Dacă acest ritual nu se va duce la bun sfârşit, el va fi cel Ales. Dar... există o şansă, Rose, să-l salvăm.
L-am privit confuza. De ce vroia atât de tare să se sacrifice? Adică, din partea mea, puteam să mor imediat, doar Ian să fie bine.
- Îi sunt dator, îmi răspunse parcă ştiind întrebarea mea.
***
Întinsă pe un pat făcut din bambus, mă simţeam total... jenată. Trupul dezvelit, precum m-a adus mama pe lume, fiindu-i ţărâna uşoară, era prada ochilor sălbatici şi reci ai lui Malachi. Mă ardeau, iar eu... interiorul meu era neruşinat de excitat. Aspectul exotic masculin îi dădea cele mai mari avantaje de cuceriri. Mă simţeam bolnavă de privirea lui, eram vinovată că mă lăsam pradă. Îl trădăm pe Ian. Dar... nu puteam să evit asta. Vroiam să simt acele buze cărnoase pe umerii mei, pe sâni, pe abdomen, şi tot mai jos, ajungând pe coapse, până în tălpi. Ochii lui mari mă priveau, mă chemau la un tango al pasiunii demonice.
Nici nu-mi dădusem seama când Malachi începu să recite incantaţia. Până şi eu o spuneam. Trupul parcă mi-era în foc, iar ochii mă ardeau. Mâinile mele erau încleştate cu ale lui, iar pielea mă ardea. Însemnările ieşeau în relief, iar părul devenise alb ca zăpada. Camera era plină cu sclipiri ca de stele, iar în jurul nostru chiar aveam scântei, în adevăratul sens al cuvântului. Era o senzaţie euforică, mai ceva că hrănirea vampirică, mai ceva ca un mega orgasm. Era... Mirific, încântător, splendid. Era minunat...
Apoi totul a devenit negru. Am căzut parcă din cer. Pluteam. Era rece, iar amintirile... Unde eram?! Cine eram? Cum ajunsesem aici? De fapt, aici unde? Acest vid mă lăsa doar să respir, dar nu vedeam nimic. Era totul alb, dar întunecat, cu o apăsare grea. Mă simţeam plină de ură, plină de uitare şi regret, dar sufletul meu plutea într-o pace de vis.

Hypnotic Passion XV


Mi-am trecut mâinile prin păr, întinzându-mă în voia mea în pat. Mă bucuram excesiv de moliciunea lui, rostogolindu-mă prin el. Mi-am tras imediat cearceaful negru pe ochi, acoperindu-mă capul când lumina Soarelui m-a izbit. Eşti iar om, Rosalyn...
- Te-ai trezit, Rose?
Din bucătărie venea un miros îmbietor de clătite cu arţar şi cafea proaspătă făcută, împreună cu o amintire la pachet. Înainte ca Ian să mă transforme, dimineţile înfulecam tot ce el îmi gătea. Se pare că vechile obiceiuri reintrau în program, iar mie nu îmi displăceau deloc. Doar că îmi era dor de latura mea vampirica.
- Blondino, te aud cum te rostogoleşti prin pat, iubire. Strigă viitorul meu soţ de la parter.
STAI! Blondina? Ce blondina? Eu nu sunt blondă...
M-am dat jos din pat cu repeziciune, împiedicându-mă de cearceaful înfăşurat de picioarele mele. După eliberare m-am ţinut de balustradă, să nu alunec. Când am reuşit în sfârşit să ajung în bucătărie, am scrutat încăperea rapid. Expresia facială a lui Ian era amuzată de ceva... Prosopul de bucătărie îi era aşezat pe cap [?!] şi îl dădu jos clatindu-l la chiuveta.
- S-a întâmplat ceva?
- Cine e blondina?! L-am întrebat ignorându-i întrebarea lui.
- Tu.
Mi-am înfăşurat câteva bucle pe degete şi am tras şuviţele în faţă, pentru a le vedea şi eu. Într-adevăr, părul meu era blond. Din castaniul vechi, blondul era o culoare aşa ciudată pentru mine.
- Ce ar fi dacă ai mânca şi tu ceva?
- Okey, am răspuns timidă trăgându-mi un scaun sub fund.
***
Un pic obişnuită cu straniul blond din capul meu, am decis să îmi fac un duş înainte de plecare. Ian îmi spusese că are un amic vraci şi că dacă l-am găsi unde probabil locuieşte, am găsi şi răspunsuri la... perioada mea umană. Apa fierbinte îmi făcu pielea să se zbârlească, dar m-am relaxat pe parcurs. Însemnările îmi acopereau pielea aşa că am decis să caut nişte haine care să-mi acopere în totalitate pielea.
Am "cules" din dulap o bluză neagră, nişte pantaloni conici tot negrii şi pantofi la fel. Ce bine arăt în negru! Am concluzionat la sfârşit. Până şi Ian m-a complimentat, care nu îi plăcea negrul, decât la lenjeria intimă.
* * * 
- Oare o fi acasă? Mă întreabă Ian absent, uitându-se pe geam.
- Sau poate nu mai sta aici, am tras eu o ipoteză la nimereală.
- Nu se poate asta. Ah, gata. Vine încoa. Îi aud paşii.
Am dat ochii peste cap, ducând dorul auzului meu fin de dinainte. Un tip deschise uşa. Se uită cercetător la mine, făcându-mi pielea să se zbârlească. Mi-am blocat privirea în ochii lui. Erau atât de incolori şi seci, într-un contrast incredibil de ireal cu tenul său închis. Se mai uita la Ian, încruntat.
- Este soţia mea, rosti într-un târziu Ian. Un zâmbet cât se poate de tâmp mi se împrăştie pe faţă. Acel cuvânt banal, spus pe gura lui, prindea un sens adevărat, inima zbătându-se în piept de bucurie.
Tipul ciudat mă măsură din cap până în picioare. Buzele masive îi dădură o senzaţie de sete, lingându-le.
- Intraţi.
Casa era relativ mică şi simplă. După dezordinea creată, locuia singur probabil. Ne indică o canapea, iar Ian mă trase într-acolo. Tipul creol îşi luă un tricou la întâmplare după un spătar de-al scaunului ce l-a tras în faţa noastră, acoperindu-şi un maiou alb, ce îi punea mai tare pielea în evidenţă. Ochii lui mi-au acaparat din nou atenţia. Ian icni încet de durerea provocată a unghiilor mele, dar mi-o mângâie şi mă sărută pe cap.
- Deci... Te-ai căsătorit, gata? Întrebă băiatul curios.
- Da. De fapt, urmează să ne căsătorim. Îmi zâmbi, iar eu la rându-mi.
- Sper să reuşiţi.
- Cum adică? Privirea încruntată a mea îl făcu să zâmbească în gol. Am strâns mai tare mâna iubitului meu, de această dată fără să îi bag unghiile în piele.
- Nu degeaba aţi venit la mine. Nimeni nu mă caută să vadă ce fac, ci doar să rezolv probleme.
O tentă de tristeţe din vocea lui mă făcu să regret acea privire urâtă ce i-o dăruisem. Am oftat fără să vreau.
- Ţi-e atât de greu, încât ai dori doar să scapi... Continuă el să vorbească, cu privirea la mine. Pielea îţi este Însemnată. Eşti Aleasă, termină de spus dintr-un foc.
- Aleasă pentru ce?
- Să fii ucisă.
Atât eu cât şi Ian, rămăsesem cu gura deschisă. Inima începu să îmi bubuie atât de tare încât credeam că îmi va plezni pieptul şi o va prinde băiatul misterios.
- Malachi, eşti sigur? Adică, poate are... eu ştiu... altceva...
- Ian, Ea este. Este cea Aleasă. Este Însemnată. Îi poartă blestemul bunicii tale.
Mi-am întors privirea cuprinsă de teamă spre Ian. Vroiam ca expresia lui să mă contrazică, să îl contrazică pe acest Malachi şi să îmi spună cu totul altceva. Când credeam că aveam să trăiesc fericită s-a abătut acest ghinion. Ochii albaştrii ai lui Malachi încă mă analizau, făcându-mă să mă simt ciudat de bine. Privirea lui cercetătoare, curioasă, trezea în mine o pasiune arzătoare. Nu era iubire. Nici vorbă. Iubire simţeam pentru Ian şi nu mă gândeam la Malachi ca la un bărbat, dar ceva mă chema...
- Fă-o, rosti Ian atât de hotărât cum niciodată nu-l văzusem.
- Ce să facă? Vocea îmi tremură, iar buzele mi se uscaseră.
- Ritualul, îmi răspunse Malachi. Există un ritual.
Ah, de ce nu putea să tacă? Ceva din vocea lui mă înfierbântă. Părea atât de sigur pe el, încât era seducător şi buzele lui cărnoase când se mişcau mă fascinau complet. Am încercat să îmi scutur capul, doar pentru a scăpa de aceste gânduri păcătoase. Nu, nu îl puteam înşela pe Ian nici cu gândul. Ian se ridică, aproape automat de lângă mine, dându-mi doar un simplu sărut pe frunte în fugă. Când am dat să îi găsesc mâna, nu mai era lângă mine, iar Malachi, nici atât. M-am ridicat nedumerită, învârtindu-mă în loc. De ce nu erau aici??"Unde au dispărut? Am dat să ies din casă, dar ploaia torenţială, pe care nu o auzisem că ar fi început, mă lovi violent. Pielea mă durea îngrozitor la contactul cu stropii reci ca de gheaţă.
* * * * *
Mirosul ei plăcut de crini îi dezmierda plăcut nările, iar simpla ei prezenţa i se părea un adevărat privilegiu, chiar dacă nu era a lui. Pleoapele i s-au închis aproape automat, o viziune cu ea trezindu-l brusc din gânduri. Ploaia o lovea, iar el s-a transferat lângă ea. A tresărit, apoi panica a pus stăpânire pe ea, intrând într-un sevraj, leşinând.
* * * * *
Ştiam doar că l-am văzut lângă mine. Apăruse de nicăieri. Deşi îmi plăcea într-un mod interzis, mă speriasem atât de tare, încât mă apucase tremuratul. Nu am mai rezistat bătăilor fugare ale inimii şi am leşinat. Eram dominată de prea multe sentimente şi emoţii.

Mi-am schimbat poziţia în pat, trăgând mai bine pătura peste umerii mei reci. Patul îmi oferea o căldură din care nu mai vroiam să ies, dar ceva, mă stresa. Am deschis ochii, deranjată fiind de energia puternică din cameră. Bezna nu lăsa nimic să se vadă, dar penumbra era formată de o veioză din celălalt capăt al camerei. Îl simţeam. M-am întors. Capul îi era aşezat pe pat, iar pielea lui ciocolatie mă ademenea. Nu puteam să înfrânez această dorinţă de a-l avea. Era prea puternică şi mă durea să fiu martoră la uşurinţa cu care l-aş trăda pe Ian. L-aş putea pierde, doar din cauza unei prostii. Malachi mormăi ceva, somnoros, frecându-şi ochii. Când mă văzu cât de aproape eram de el, fu vizibil uimit.
- Ce faci? Te-ai trezit de mult?
- Nu, doar ce... Puterea de a mai spune ceva a pierit când mirosul sau bărbătesc de mosc îmi inunda nările. Am închis ochii şi mi-am târât corpul leneş mai departe de el.
- Aha, replică încet.
Umană, eram copleşită de sentimente şi regretăm că nu aveam puterea de a-mi controla sentimentele, cum făceam când eram vampir.
- Unde este Ian? L-am întrebat bâlbâindu-mă.
- Am nevoie de o mostră din sângele tău şi voi mai avea nevoie să înveţi o incantaţie. Am observat cu uşurinţă intenţia lui de a schimba subiectul, aşa că imensa mea curiozitate a câştigat.
- Mă va durea?
Întrebarea mea îl amuză, lansând la vedere printr-un zâmbet, o dantură perfectă. Am zâmbit şi eu.
- Vei... vei simţi mai mult plăcere, decât durere.
Am lăsat-o baltă cu întrebările, când am văzut că iese din cameră, înainte să mai zic ceva, aproape nervos.

Hypnotic Passion XIV


Mi-era cald. Mi-era frig. Nu puteam să mă mişc, să vorbesc, să deschid ochii sau măcar să reacţionez cumva. Ce am? Deşi panica încerca din răsputeri să mă controleze, o stare de bine îmi umplea inima. Corpul îmi era destul de relaxat, iar gândurile... Gândurile mi-erau întunecate. Erau doar ca nişte umbre. Nu îmi aduceam mare lucru aminte, dar îmi reveneau încet fragmente în minte. Simţeam prezenta cuiva lângă mine. Era Ian. Am încercat să îmi deschid ochii, dar în zadar.
~~/~~/~~/~~/~IAN POV~~/~~/~~/~~
De trei ore stă nemişcată. De trei amărâte de ore. De trei lente şi chinuitoare ore din viaţa mea. Cele mai grele trei ore. Simţeam cum înnebunesc. Nu a deschis nici măcar un ochi, nu a reacţionat în nici un fel. Febra îi creştea din ce în ce mai mult, dar avea o aură rece. Atmosfera din cameră se răcea, în timp ce trupul ei se încălzea tot mai tare. Părul castaniu, îi devenise un blond albicios. M-am apropiat de ea a nu ştiu câta oară cu rugăminţi să se trezească. Pielea îi ardea, stând să îi ia foc. CE DRACU SE ÎNTÂMPLĂ CU EA? Era fierbinte ca lava din vulcani, iar aerul din cameră era atât de îngheţat încât dacă respirai, ieşea abur. Arată ca un castel de gheaţă.
Am luat-o în braţe şi am scos-o afară. Am căutat o plajă pustie şi am aşezat-o într-un loc mai retras. Vântul începu să bată mai tare, că de o furtună. Însemnările de pe întregul ei trup nu dispăruseră. Deodată, mi-am amintit de acel ciudat medalion din mâna ei. Când îl văzusem la ea, după ce am scos-o din mare, l-am vârât în buzunarul pantalonilor mei.
Avea o strălucire magică, verdele dând mici unde colorate de lumină. Florile de pe ea înfloreau. Încet, pielea ei prindea o nuanţă vie, iar în fundal... îi bătea inima. Oare...
~~/~~/~~/~~ROSE POV~~/~~/~~/~~
Am simţit cum sursa de energie mă acapara. Inima începea să îmi bată. Cum era posibil? Ce mi se întâmplă? Pulsul îl simţeam cum revine la normal... când eram om. Mi-am deschis ochii. Au fost întâmpinaţi violent de picături cereşti.
~~/~~/~~/~~IAN POV~~/~~/~~/~~
A deschis ochii brusc. Dar impactul ploii o făcu să-i închidă. Simţeam că lumea mea, întregul meu Univers, prinde iar viaţa. Se ridică încet în fund, cercetând cu privirea-i curioasă împrejurul nostru.
~~/~~/~~/~~ROSE POV~~/~~/~~/~~
- Ce-am păţit, Ian? Vocea-mi era răguşită. O pereche de ochi roşiatici şi cu o culoare glaciară mă analizau îngrijoraţi. I-am luat faţa în palme, căutând răspuns.
- Dumnezeule, Rose. Rossye, eşti bine? Iubito, aş muri fără tine... Ochii au început să îi împingă nişte lacrimi firave afară. I le-am sărutat blând. Ce s-a întâmplat acolo jos, iubito?
- Nu... Nu ştiu. Ştiu doar că am înotat adânc pentru că ceva îmi atrăgea atenţia în mod special. Era un medalion, era chiar în mâna mea. Am ridicat mâna, strângând pumnul. Mâna mea era brăzdată de nişte tatuaje ciudate, tribale... Ian, ce naiba am pe mine? Am întrebat panicată, încă uitându-mă la mână.
- Ai pe tot corpul. Rosti scurt, temător.
M-am ridicat rapid. Oh, Dumnezeule Mare! Le-am atins îngrozită, râcâindu-mi pielea, care se regenera rapid.
- Nu, nu, nu, nu... Ce e asta? De ce am astea? Ian, de ce nu scap de ele?! Nu pot...Cu ajutorul ploii, vroiam să mi le şterg, să mi le dau jos, să se şteargă, dar era un efort depus în zadar. Ploaia s-a înteţit mai rău, devenind violenta, brutală. Aerul se răcise mai rău, dar nisipul ardea sub mine.
- Rosalyn, calmează-te, te rog. Uite ce faci!
- Nu sunt eu... NU, nu, nu! Sunt blestemată... Lacrimile mi se pierdeau unindu-se cu ploaia, acum fiind furtuna. Inima-mi bubuia în piept de frică. Eram panicată şi nervoasă. Nisipul s-a zguduit puţin sub noi, formându-se rădăcini de copaci. S-au format copăcei în jurul nostru, venind de nicăieri. Se înălţau tot mai sus, uitându-mă când la ei, când la Ian.
- Rose, calmează-te. Gata. Umerii mi-erau zguduiţi cu putere.
- Nu pot să mă calmez, Ian. Nu ţie ţi se întâmplă asta, i-am replicat nervoasă. Chipul lui a devenit trist imediat. S-a încruntat, ignorând gestul.
- Nu. Ţie ţi se întâmplă. Înţeleg că nu sunt inclus, dar suntem doar noi în asta. Aşa că mai bine calmează-te şi opreşte asta. Glasul lui eram mai ridicat, poate nu din cauza a ce spusesem, ci din vina furtuni. Era un aşa vânt puternic, încât nu se auzea absolut nimic.
S-a postat în faţa mea, mâinile lui ţinându-le pe ale mele. Contactul vizual era stabilit. Glaciarul albastru alb al ochilor lui deveneau mai închişi, revenind la minunată culoare de albastru senin. Erau superbi, poate cei mai superbi din câţi am zărit vreodată. Doar chipul lui, doar persoana lui, îmi umplea viaţa de fericire. Cu el alături eram gata să mă sacrific în tot.
- Aşa, Rose, bravo. Te descurci perfect, iubito, mă atenţionă neîntrerupând contactul. Buzele lui aveau culoarea căpşunii. Se observau ferme, dar uscate. Nu mâncase nimic.
***
Totul a început când am atins acel medalion. De atunci totul s-a întors peste cap. Aveam aceste Însemnări ciudate pe mine care nici nu mai dispăreau şi natura o luase razna. Puterile mele o luau razna. Eu le făceam să se dezlănţuie. Natura era mulată pe sentimentele mele; mă simţea.
O dată ajunsă acasă m-am aruncat în pat. Ian se aruncă lângă mine.
- Deci se presupune că sunt iar om? Am întrebat încet, nevenindu-mi să cred.
- Da, îmi răspunse zâmbind ciudat.
- De ce zâmbeşti?
- Pentru că îmi aduceam aminte cum te-am cunoscut. Îmi amintesc cât de neajutorată păreai atunci, în acea ploaie. Vroiam doar să te iau în braţe şi să am grijă de tine, să nu răceşti. Privirea lui era atât de visătoare, încât îmi vorbea zâmbind ca un adolescent ce recitea un fragment din Romeo şi Julieta.
- Am impresia... De fapt, mereu am crezut că ai avut o legătură cu asta. Am mimat o expresie facială încruntată, aparent supărată.
- Mdaaa. Şi ai vrea să mănânci ceva? Tresări el din pat, direct în picioare.
- Iaaan, ai avut vreo legătură cu asta?!
- Ce zici de nişte spaghete? Sau pizza? Sau ai prefera doar nişte cartofi prăjiţi. Pun pariu că trebuie să fii înfometată.
- Nu îmi ignora întrebarea.
- Bine, bine, se precipită el să-mi confirme, aşa este. Ai dreptate. Acum zi-mi ce vrei să papi. Îmi dădu un sărut dulce şi scurt pe buze, luând o şuviţă din părul meu, mirosind-o.
- Sunt înfometată, dar de tine. Vreau să te gust, să savurez fiecare părticică din tine, am recunoscut inocenta.
- Hm, sună tentant. Dar cred că ai nevoie de nişte somn, dacă mâncare nu vrei.
- Ian, de ce mă ignori? Nu îţi mai place de mine? Am întrebat, ridicându-mă în fund, deplasându-mă mai departe de el.
- Cum poţi să crezi asta, iubita mea? Te iubesc. Nu vreau să te rănesc. Acum că eşti iar om, trebuie să aflăm care este cauza şi cât durează. Nu eşti îngrijorată de ce ţi se întâmplă?
- Astea sunt de vină, nu-i aşa? L-am întrebat iar, arătând spre Însemnări.
- Ba nu, iubita mea, îmi răspunse, sărutându-mi un umăr dezgolit. Dar eşti fragilă, iar puţin somn nu ţi-ar strica. Este dabea, se scarpină în cap absent uitându-se la ceas, 3 dimineaţa..
Cum eram om, putea imediat să mă constrângă, aşa că m-a ameninţat că dacă nu voi dormi de bunăvoie, mă va obliga.