Hypnotic Passion XVI


Dimineaţa următoare mă simţeam ca şi o străină. Eram blondă, ochii mi se schimbaseră în albastru marin şi pielea mea era brăzdată de tatuaje tribale. L-am căutat pe Malachi şi i-am dat puţin sânge de-al meu, iar el îmi dădu o foaie cu o incantaţie ce trebuia rostită de cea în cauză şi vrăjitor.
"Trup uman slăbit,
Chemând demonii trupeşti,
Însemnări păcătoase,
Marcate cu sânge pierdut.
Strămoşi morţi, ridicaţi din pământ
Vrăjitoare strigăte din plânset de cer,
Veniţi voi, demoni ai plăcerii,
Ştergeţi cu lacrimi de îngeri
Aceste semne.
Lăsaţi creatura fără de păcat,
Cum soarta i-a fost ursită,
Plânsul durerii marcat de tine,
Miriam, pleacă din ea.
Urma Azazeal pierdută-n har,
Ajungeţi a fugi din trup.
Strigam spre cer
Chemăm pământul şi focul,
Strigam la aer şi apa,
Strigăte de ajutor divin
Veniţi, lăsând acest trup zămislit
Să piară aşa cum i-a fost scris."
- Nu durează mult, nu? L-am întrebat precum o copilă fără răbdare. Îi puneam întrebări din cinci în cinci minute, în timp ce el aranja camera cu grijă pentru ritual. Era o cameră diferită şi separată de casă. De ce Ian spunea că s-ar putea să nu te găsească?
- Mereu, după un ritual puternic, sufletul meu rămâne secat de puteri şi dispar, răspunse simplu.
- M-ai pierdut...
- După vrăji, sufletul depune prea multă esenţa şi practic sunt transpus altundeva. După o perioadă, corpul reprinde viaţa şi dispun de altă viaţă. Eram absolut impresionată de ce îmi spunea.
 - Şi cu mine ce s-a întâmplat până la urmă? De ce tocmai eu sunt cea Aleasă? Am aruncat ochii pe foaie. Şi de ce numele Miriam Azazeal apare aici? Ce legătură am eu cu ea?
- Dacă nu mai pui atâtea întrebări, poate o să şi îţi răspund. Am tăcut preţ de cinci minute.
- Eşti Aleasa lui Ian. Bănuiesc că Ian ţi-a povestit despre strămoşii săi. Am dat din cap în semn că da. Bun. Atunci trebuie să ştii că mama lui, Meryam, a revenit. Surorile Kasia şi Miriam şi-au închis magia într-un medalion, pe care Meryam şi Darwin vor să pună mâna. Dar, cum ai pus tu mâna pe el, Însemnările sunt Kasia şi Miriam. Ai înţeles până aici?
- Aproximativ, am răspuns încet.
Mintea mea era ticsită de mirosul de lumânări, iar capul ameţit mi-era mai greu... Am închis ochii încet, lăsându-mă prada moliciunii.
- Rosalyn? Rose, trezeşte-te. Rose!
Pierdeam vocea lui Malachi, încet, încet.
***
M-am trezit usor, amintindu-mi câte ceva cât timp am fost leşinată. Era Meryam. Ameninţa că voi muri, ca Malachi ne va ucide pe amândoi cu acest ritual. Am deschis brusc ochii, fugind din pat, dar cineva mă bloca.
- Unde pleci?
- Nu vreau să mor, Malachi. Nu ne ucide. Nu, nu... Ea mi-a zis... Trebuie să...
- Rosalyn! Ian m-a obligat să fac asta. Vom trăi sau vom muri. Dacă acest ritual nu se va duce la bun sfârşit, el va fi cel Ales. Dar... există o şansă, Rose, să-l salvăm.
L-am privit confuza. De ce vroia atât de tare să se sacrifice? Adică, din partea mea, puteam să mor imediat, doar Ian să fie bine.
- Îi sunt dator, îmi răspunse parcă ştiind întrebarea mea.
***
Întinsă pe un pat făcut din bambus, mă simţeam total... jenată. Trupul dezvelit, precum m-a adus mama pe lume, fiindu-i ţărâna uşoară, era prada ochilor sălbatici şi reci ai lui Malachi. Mă ardeau, iar eu... interiorul meu era neruşinat de excitat. Aspectul exotic masculin îi dădea cele mai mari avantaje de cuceriri. Mă simţeam bolnavă de privirea lui, eram vinovată că mă lăsam pradă. Îl trădăm pe Ian. Dar... nu puteam să evit asta. Vroiam să simt acele buze cărnoase pe umerii mei, pe sâni, pe abdomen, şi tot mai jos, ajungând pe coapse, până în tălpi. Ochii lui mari mă priveau, mă chemau la un tango al pasiunii demonice.
Nici nu-mi dădusem seama când Malachi începu să recite incantaţia. Până şi eu o spuneam. Trupul parcă mi-era în foc, iar ochii mă ardeau. Mâinile mele erau încleştate cu ale lui, iar pielea mă ardea. Însemnările ieşeau în relief, iar părul devenise alb ca zăpada. Camera era plină cu sclipiri ca de stele, iar în jurul nostru chiar aveam scântei, în adevăratul sens al cuvântului. Era o senzaţie euforică, mai ceva că hrănirea vampirică, mai ceva ca un mega orgasm. Era... Mirific, încântător, splendid. Era minunat...
Apoi totul a devenit negru. Am căzut parcă din cer. Pluteam. Era rece, iar amintirile... Unde eram?! Cine eram? Cum ajunsesem aici? De fapt, aici unde? Acest vid mă lăsa doar să respir, dar nu vedeam nimic. Era totul alb, dar întunecat, cu o apăsare grea. Mă simţeam plină de ură, plină de uitare şi regret, dar sufletul meu plutea într-o pace de vis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu