Hypnotic Passion XIV


Mi-era cald. Mi-era frig. Nu puteam să mă mişc, să vorbesc, să deschid ochii sau măcar să reacţionez cumva. Ce am? Deşi panica încerca din răsputeri să mă controleze, o stare de bine îmi umplea inima. Corpul îmi era destul de relaxat, iar gândurile... Gândurile mi-erau întunecate. Erau doar ca nişte umbre. Nu îmi aduceam mare lucru aminte, dar îmi reveneau încet fragmente în minte. Simţeam prezenta cuiva lângă mine. Era Ian. Am încercat să îmi deschid ochii, dar în zadar.
~~/~~/~~/~~/~IAN POV~~/~~/~~/~~
De trei ore stă nemişcată. De trei amărâte de ore. De trei lente şi chinuitoare ore din viaţa mea. Cele mai grele trei ore. Simţeam cum înnebunesc. Nu a deschis nici măcar un ochi, nu a reacţionat în nici un fel. Febra îi creştea din ce în ce mai mult, dar avea o aură rece. Atmosfera din cameră se răcea, în timp ce trupul ei se încălzea tot mai tare. Părul castaniu, îi devenise un blond albicios. M-am apropiat de ea a nu ştiu câta oară cu rugăminţi să se trezească. Pielea îi ardea, stând să îi ia foc. CE DRACU SE ÎNTÂMPLĂ CU EA? Era fierbinte ca lava din vulcani, iar aerul din cameră era atât de îngheţat încât dacă respirai, ieşea abur. Arată ca un castel de gheaţă.
Am luat-o în braţe şi am scos-o afară. Am căutat o plajă pustie şi am aşezat-o într-un loc mai retras. Vântul începu să bată mai tare, că de o furtună. Însemnările de pe întregul ei trup nu dispăruseră. Deodată, mi-am amintit de acel ciudat medalion din mâna ei. Când îl văzusem la ea, după ce am scos-o din mare, l-am vârât în buzunarul pantalonilor mei.
Avea o strălucire magică, verdele dând mici unde colorate de lumină. Florile de pe ea înfloreau. Încet, pielea ei prindea o nuanţă vie, iar în fundal... îi bătea inima. Oare...
~~/~~/~~/~~ROSE POV~~/~~/~~/~~
Am simţit cum sursa de energie mă acapara. Inima începea să îmi bată. Cum era posibil? Ce mi se întâmplă? Pulsul îl simţeam cum revine la normal... când eram om. Mi-am deschis ochii. Au fost întâmpinaţi violent de picături cereşti.
~~/~~/~~/~~IAN POV~~/~~/~~/~~
A deschis ochii brusc. Dar impactul ploii o făcu să-i închidă. Simţeam că lumea mea, întregul meu Univers, prinde iar viaţa. Se ridică încet în fund, cercetând cu privirea-i curioasă împrejurul nostru.
~~/~~/~~/~~ROSE POV~~/~~/~~/~~
- Ce-am păţit, Ian? Vocea-mi era răguşită. O pereche de ochi roşiatici şi cu o culoare glaciară mă analizau îngrijoraţi. I-am luat faţa în palme, căutând răspuns.
- Dumnezeule, Rose. Rossye, eşti bine? Iubito, aş muri fără tine... Ochii au început să îi împingă nişte lacrimi firave afară. I le-am sărutat blând. Ce s-a întâmplat acolo jos, iubito?
- Nu... Nu ştiu. Ştiu doar că am înotat adânc pentru că ceva îmi atrăgea atenţia în mod special. Era un medalion, era chiar în mâna mea. Am ridicat mâna, strângând pumnul. Mâna mea era brăzdată de nişte tatuaje ciudate, tribale... Ian, ce naiba am pe mine? Am întrebat panicată, încă uitându-mă la mână.
- Ai pe tot corpul. Rosti scurt, temător.
M-am ridicat rapid. Oh, Dumnezeule Mare! Le-am atins îngrozită, râcâindu-mi pielea, care se regenera rapid.
- Nu, nu, nu, nu... Ce e asta? De ce am astea? Ian, de ce nu scap de ele?! Nu pot...Cu ajutorul ploii, vroiam să mi le şterg, să mi le dau jos, să se şteargă, dar era un efort depus în zadar. Ploaia s-a înteţit mai rău, devenind violenta, brutală. Aerul se răcise mai rău, dar nisipul ardea sub mine.
- Rosalyn, calmează-te, te rog. Uite ce faci!
- Nu sunt eu... NU, nu, nu! Sunt blestemată... Lacrimile mi se pierdeau unindu-se cu ploaia, acum fiind furtuna. Inima-mi bubuia în piept de frică. Eram panicată şi nervoasă. Nisipul s-a zguduit puţin sub noi, formându-se rădăcini de copaci. S-au format copăcei în jurul nostru, venind de nicăieri. Se înălţau tot mai sus, uitându-mă când la ei, când la Ian.
- Rose, calmează-te. Gata. Umerii mi-erau zguduiţi cu putere.
- Nu pot să mă calmez, Ian. Nu ţie ţi se întâmplă asta, i-am replicat nervoasă. Chipul lui a devenit trist imediat. S-a încruntat, ignorând gestul.
- Nu. Ţie ţi se întâmplă. Înţeleg că nu sunt inclus, dar suntem doar noi în asta. Aşa că mai bine calmează-te şi opreşte asta. Glasul lui eram mai ridicat, poate nu din cauza a ce spusesem, ci din vina furtuni. Era un aşa vânt puternic, încât nu se auzea absolut nimic.
S-a postat în faţa mea, mâinile lui ţinându-le pe ale mele. Contactul vizual era stabilit. Glaciarul albastru alb al ochilor lui deveneau mai închişi, revenind la minunată culoare de albastru senin. Erau superbi, poate cei mai superbi din câţi am zărit vreodată. Doar chipul lui, doar persoana lui, îmi umplea viaţa de fericire. Cu el alături eram gata să mă sacrific în tot.
- Aşa, Rose, bravo. Te descurci perfect, iubito, mă atenţionă neîntrerupând contactul. Buzele lui aveau culoarea căpşunii. Se observau ferme, dar uscate. Nu mâncase nimic.
***
Totul a început când am atins acel medalion. De atunci totul s-a întors peste cap. Aveam aceste Însemnări ciudate pe mine care nici nu mai dispăreau şi natura o luase razna. Puterile mele o luau razna. Eu le făceam să se dezlănţuie. Natura era mulată pe sentimentele mele; mă simţea.
O dată ajunsă acasă m-am aruncat în pat. Ian se aruncă lângă mine.
- Deci se presupune că sunt iar om? Am întrebat încet, nevenindu-mi să cred.
- Da, îmi răspunse zâmbind ciudat.
- De ce zâmbeşti?
- Pentru că îmi aduceam aminte cum te-am cunoscut. Îmi amintesc cât de neajutorată păreai atunci, în acea ploaie. Vroiam doar să te iau în braţe şi să am grijă de tine, să nu răceşti. Privirea lui era atât de visătoare, încât îmi vorbea zâmbind ca un adolescent ce recitea un fragment din Romeo şi Julieta.
- Am impresia... De fapt, mereu am crezut că ai avut o legătură cu asta. Am mimat o expresie facială încruntată, aparent supărată.
- Mdaaa. Şi ai vrea să mănânci ceva? Tresări el din pat, direct în picioare.
- Iaaan, ai avut vreo legătură cu asta?!
- Ce zici de nişte spaghete? Sau pizza? Sau ai prefera doar nişte cartofi prăjiţi. Pun pariu că trebuie să fii înfometată.
- Nu îmi ignora întrebarea.
- Bine, bine, se precipită el să-mi confirme, aşa este. Ai dreptate. Acum zi-mi ce vrei să papi. Îmi dădu un sărut dulce şi scurt pe buze, luând o şuviţă din părul meu, mirosind-o.
- Sunt înfometată, dar de tine. Vreau să te gust, să savurez fiecare părticică din tine, am recunoscut inocenta.
- Hm, sună tentant. Dar cred că ai nevoie de nişte somn, dacă mâncare nu vrei.
- Ian, de ce mă ignori? Nu îţi mai place de mine? Am întrebat, ridicându-mă în fund, deplasându-mă mai departe de el.
- Cum poţi să crezi asta, iubita mea? Te iubesc. Nu vreau să te rănesc. Acum că eşti iar om, trebuie să aflăm care este cauza şi cât durează. Nu eşti îngrijorată de ce ţi se întâmplă?
- Astea sunt de vină, nu-i aşa? L-am întrebat iar, arătând spre Însemnări.
- Ba nu, iubita mea, îmi răspunse, sărutându-mi un umăr dezgolit. Dar eşti fragilă, iar puţin somn nu ţi-ar strica. Este dabea, se scarpină în cap absent uitându-se la ceas, 3 dimineaţa..
Cum eram om, putea imediat să mă constrângă, aşa că m-a ameninţat că dacă nu voi dormi de bunăvoie, mă va obliga.

2 comentarii:

  1. Stiam eu ca am dreptate!S-a transformat inapoi in om.
    Ah,bestial capitol!:X:X:X

    I LOVE IAAAAAAN:X

    AND I LOVE YOUUUUU:X

    ~and I'm soooo crazyyyyy:))

    Bafta in continuare!:*


    Miss Salvatore~your biggest fan

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu va iubescccc-pe Ian si pe tine-:)))))
      Mersi
      Noapte buna:*:*

      Ștergere